Drepturile „badantelor” în dezbaterea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

ea45c126092257880bae67e9c1ab7b02_xlDrepturile lucrătoarelor casnice care provin din Europa de Est – adică al menajerelor, îngrijitoarelor de copii, bătrâni sau persoane cu dizabilităţi, sau al badantelor, după cum sunt numite în Italia – a fost subiect de dezbatere la Paris, în cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

Potrivit „Romanian Global News”, raportor pe această temă a fost senatorul român Viorel Badea care a prezentat concluziile vizitei de documentare întreprinse la Organizaţia Internaţionala a Muncii (OIM) de la Geneva.
14449757_1157918124267784_9143370622200866660_nParlamentarul a trecut în revistă principalele probleme cu care se confruntă lucrătoarele casnice în statele gazdă din Europa Occidentală: munca la negru, durata excesivă a timpului de lucru şi implicit un timp de odihnă extrem de limitat (adică adevărată sclavie), lipsa asigurărilor de sănătate şi informarea precară cu privire la drepturile de care aceste persoane ar trebui sa beneficieze, în condiţiile legii. Un cuvânt greu de spus are şi caracterul atipic al locului de muncă, exclus controlului instituţiilor de inspecţia muncii, întrucât potrivit normelor internaţionale domiciliul unei persoane este inviolabil, cu excepţia unor situaţii enumerate limitativ prin lege. De asemenea, au existat şi situaţii în care actele de identitate ale unora dintre lucrătoarele casnice au fost confiscate de aşa-zişii angajatori.
Dezbaterea pe acest subiect va continua în cadrul viitoarelor reuniuni ale Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Orfanii albi ai zilelor noastre

Când mama are grijă de copii sau părinţi străini

In cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), prezentarea raportului a fost urmata de audierea preşedintei Asociaţiei Femeilor Române din Italia/ Associazione Donne Romene în Italia (ADRI), Silvia Dumitrache.
Potrivit Romanian Global News, preşedinta ADRI a relevat statutul extrem de vulnerabil al femeilor care muncesc, ca lucrătoare casnice în Italia, nevoite multe dintre ele sa îşi lase copiii în România.
14445421_10154021345363111_525644008_nConform statisticilor, circa 750.000 de copii din cele aproximativ cinci milioane de copii din România au sau au avut după 1989 cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate.
Ca o consecinţă, în Europa există, potrivit unui studiu al Comisiei Europene, circa 500.000 de copii rămaşi în ţările de origine fără părinţi – orfani albi/ orfani bianchi – ai căror părinţi îngrijesc bătrâni sau copii străini în locul celor proprii.
A fost relevată necesitatea încheierii unor acorduri interguvernamentale bilaterale şi multilaterale care sa reglementeze pe piaţa muncii statutul persoanelor care prestează muncă domestică, în sensul recunoaşterii tuturor drepturilor care se cuvin oricărui angajat. Ideal ar fi ca, dincolo de teorii şi de intenţii, să se treacă la fapte cât mai curând. @Viata libera, 30.09.2016

Info @Senat.ro

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Drepturile „badantelor” în dezbaterea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei&8221;

  1. Chiar daca iti face un contract nu I’m face corect sa nu plateasca ei contribute foarte mult face pe colf nu badanta iti pune minimu de salarii si oricum profita deoarece noi lucram continua motivatia lor este .ca nu au bani duminica nu o plateste in schimb lucram non stop.Problema sunt sindicatele lor nu verifica sa u multi au prieteni in acest sindicat si fac ce vor ei

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s