Satele „italienilor“ din Botoşani: au vile şi curse directe spre Roma, dar sunt pline de copii care cresc singuri

Două comune din judeţul Botoşani au ajuns renumite pentru faptul că sunt întreţinute din munca în străinătate a sătenilor. Localităţile s-au umplut de vile, dotate cu plasme şi lucruri scumpe, dar şi cu drame personale. La aproape 50 de kilometri de municipiul Botoşani, undeva în nordul extrem al României, se află comuna Lozna. Satele sunt împrăştiate în mijlocul unui peisaj pitoresc şi sunt locuite de oameni harnici şi ospitalieri. Şi foarte prosperi. Cel puţin asta este prima impresie pe care Lozna o face oricărui călător care tranzitează comuna încă de la kilometrul zero.

De o parte şi de alta a drumului judeţean care înşiră cătunele până către graniţă, se ridică vile impunătoare, cu garduri din fier forjat, ornamente de lux şi maşini aşiderea parcate în faţa garajurilor, la fel de ochioase. De altfel super-casele încep uşor-uşor să înghită lumea satului tradiţional caracterizat de izbele de chirpici cu cerdac scund. Inclusiv pe colinele şi pe uliţele lăturalnice se conturează un adevărat boom imobiliar, în acest colţ de lume despre care s-a dus vestea că este la limita inferioară a sărăciei.

Paradoxal, singura resursă economică a zonei este o turbărie secată şi bineînţeles tradiţionala agricultură. Cel puţin statistic toţi aceşti proprietari de vile ai comunei sunt agricultori. Realitatea însă este cu totul alta. Vilele sunt ridicate pe munca a unei treimi din totalul populaţiei. Cei care încă din anii 90 trudesc în Italia, Germania sau Danemarca. Ele sunt rodul unei vieţi plină de privaţiuni, lacrimi şi dor de casă. Lozna este unul dintre ”satele italienilor”, aşa cum sunt poreclite aceste localităţi de mulţi botoşăneni, locul în care ţăranii îşi construiesc bunăstarea cu sacrificii şi dincolo de ogoarele părinteşti.

Practic numeroasele vile din Lozna sunt ridicate pe banii oferiţi, de angajatorii italieni, ţăranilor fugiţi de sărăcie. Exodul a început în anii 90. Lipsa locurilor de muncă şi perspectiva unei vieţi păguboase de agricultor într-un colţ uitat de lume a făcut pe o treime din locuitorii comunei să nu se gândească de două ori. Destinaţia predilectă a fost şi este Italia, un tărâm al făgăduinţei pentru oamenii nevoiaşi din Lozna. Aşa s-a ajuns la situaţia în care 70% dintre locuitorii comunei, majoritatea bătrâni, copii sau invalizi, sunt întreţinuţi de o minoritate de 30%, care lucrează în străinătate. ”În comuna noastră sunt 2100 de locuitori, dintre care 30% sunt plecaţi în străinătate. Cei mai mulţi în Italia, dar şi în Germania, Danemarca sau Norvegia.

„Nu sunt locuri de muncă şi este greu, nu aveau ce face”, spune primarul comunei Viorel Lozneanu.  De altfel comuna s-a dezvoltat odată cu plecarea localnicilor la muncă în străinătate. Acolo, în Italia sau Germania, oamenii îndură privaţiuni pentru a strânge bani şi trimit aproape tot ce câştigă acasă. Din zecile de mii de euro ajunse la Lozna prin punctele de transfer, se ridică impunătoarele vile. Apoi se deschid mici afaceri, magazine şi alte mici întreprinderi, plătitoare inclusiv la bugetul de stat. „Cei care au rămas îşi fac câte o mică societate şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul judeţului, dar şi în alte judeţe limitrofe. Mulţi sunt pensionari din cei rămaşi acasă şi sunt susţinuţi de copiii care muncesc în străinătate. Mai sunt familii care pleacă câte două-trei luni în Germania, de mai multe ori pe an. Vin cu 2000-3000 de euro şi investesc în locuinţe mai mult”, adaugă Viorel Lozneanu.

Drama din spatele prosperităţii  

627x0Maria Cical este fiica unuia dintre loznenii plecaţi să scape de sărăcie în Italia. Are 25 de ani, este căsătorită şi are trei copiii. A crescut practic singură. Părinţii au plecat în Roma, pe când aceasta avea doar 14 ani. În grija ei au rămas încă două surori mai mici. De fiecare dată când este întrebată câţi copiii are, spune că sunt cinci. Şi asta fiindcă pentru surorile ei mai mici este ca o adevărată mamă, le-a crescut de mici. ”Pe toţi cinci îi consider copiii mei. Pentru că şi surorile mele sunt din acelaşi sânge. Ai mei sunt trei, celelalte două sunt surorile mele de care am grijă de când părinţii au plecat”, spune Maria Cical. Alături de cei cinci copiii trăieşte într-o casă mare şi frumoasă. Mobila este nouă şi scumpă. Pentru tânăra din Lozna, prosperitatea are însă un preţ uriaş.  Duce dorul părinţilor neîncetat. A crescut, a urmat cursurile unei facultăţi, şi-a întemeiat o familie. În tot acest timp a simţit lipsa cruntă a celor care i-au dat viaţă. Sper ca într-o zi să nu mai fie nevoiţi să muncească în Italia şi vorbeşte despre ei cu ochii plini de lacrimi. ”Lucrurile s-au schimbat în bine din punct de vedere financiar. Am scăpat de probleme. Dar este rău fiindcă simţim tot mai mult lipsa mamei şi a tatei. Ne punem mereu întrebarea când se vor întoarce. Ne-o punem des şi nu avem răspuns. Până la 14 ani am fost obişnuită cu mama lângă mine şi este atât de greu. Este sfâşietor sufleteşte”, precizează tânăra. De multe ori ar da stabilitatea financiară pentru ca părinţii să le fie alături. ”Întreabă de multe ori surorile de părinţi şi au nevoie de ei. Şi încerc să le explic. Dar cu durerea cum rămâne? Orice explicaţie le-aş da…”, spune Maria Cical. Soţul femeii este la rândul său plecat la muncă în străinătate, tot pentru un trai mai bun.

Tânăra din Lozna, mamă pentru cinci copiii la doar 25 de ani, este furioasă pe situaţia economică din România. Cea care de altfel îi trimite pe cei care i-au dat viaţă departe de familie. Maria Cical spune că, fără să plece în Italia, părinţii, familia nu s-ar fi descurcat. ”Salariile din România te ajută doar să supravieţuieşti. Să faci ceva, să construieşti ceva nu ai cum. Eu sunt în situaţia în care caut să muncesc dar nu am unde. Stau cu diplomele pe masă şi nimic. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă părinţii nu s-ar fi dus în străinătate”, adaugă botoşăneanca. Tânăra a muncit un an ca profesoară de franceză, la şcoala din localitate, dar a născut un copil şi apoi s-a trezit că nu mai erau suficiente ore pentru a mai continua să lucreze.

”Oamenii din ţară sunt întreţinuţi din munca celor care muncesc în străinătate”

În aceste condiţii, depinde de munca membrilor familiei plecaţi în străinătate. Maria Cical spune că în această situaţie sunt majoritatea oamenilor din comună, întreţinuţi de membrii familiei care lucrează în Italia sau Germania.

”Oamenii din ţară sunt întreţinuţi din munca celor care muncesc în străinătate. Pentru că banii din străinătate rulează în România”, spune Maria Cical. Cea mai mare dorinţă a ei este să nu fie nevoită să plece şi ea în străinătate. ”Aş vrea din tot sufletul să nu fiu nevoită să plec. Nu vreau ca cei mici să simtă ce am simţit eu. Să crească fără părinţi alături, să ia greutăţile vieţii aşa de cruzi”, spune tânăra.

Femeie cu şase copii, capul familiei  

Într-o situaţie asemănătoare se află şi Angela Mălureanu. Are 32 de ani şi şase copiii. Soţul este plecat în Germania şi munceşte din greu în construcţii. Fără ca el să se sacrifice şi să plece, nu ar fi avut nimic. ”Nu aveam nimic, nimic. Dacă nu pleca el, nu era nici casă, nici nimic. Aici lua 50 de lei pe zi. Păi ce faci cu banii ăştia, cu şase copii. Aşa a fost nevoit să plece, că locuri de muncă sunt puţine şi prost plătite. Munceşte în Germania toată iarna”, spune femeia. Bărbatul câştigă 1.500 de euro pe lună şi economisteşte cât de mult poate. Şi-a ridicat o casă frumoasă şi a mobilat-o. Îşi hrăneşte copiii din munca grea pe care o face în Germania. Deşi este singură cu şase copii şi o gospodărie întreagă Angela este optimistă. Spune că este greu, dar frumos. Când vine vorba însă de soţ, nu se poate abţine. „Este greu aici, în suflet“, spune femeia. Mai mult nu poate spune, este copleşită de emoţie.

Satul cu linie directă de transport către Italia  

În comuna alăturată, Dersca, situaţia este asemănătoare. Aproape 30% din populaţie munceşte în străinătate şi îi ajută pe ceilalţi 70% să se întreţină. Perspectiva economică este asemănătoare Loznei. Aceeaşi turbărie secată şi terenurile agricole bătute de secetă, grindină şi de multe ori neretanbile. ”Aproape o treime din populaţia comunei este plecată în diferite ţări europene. Sunt plecaţi din anii 90. Unii s-au stabilit acolo, iar alţii vin acasă periodic. Trimit bani acasă la părinţi, la copii”, spune Fănică Romanescu, primarul din Dersca. De altfel sunt aşa de multe plecări în Italia încât a fost stabilită o linie directă de transport Dersca-Roma. ”Avem o linie de transport care în fiecare joi pleacă către Roma”, adaugă edilul.

Totodată, fenomenul plecării masive la muncă în străinătate l-a determinat pe edilul din Dersca să facă un centru social pentru copiii acestor săteni. De multe ori rămân în grija bunicilor prea vârstnici, a fraţilor prea tineri sau a rudelor. De aceea comunitatea s-a asigurat că aceşti copii rămaşi acasă beneficiază din banii locali de o masă caldă, de activităţi după şcoală şi mai ales de ajutor la teme. ”Am creat un centru de zi pentru copii, cu părinţi plecaţi în străinătate. Avem patru grupe a câte 15 copii. Beneficiază de consiliere psihologică, o mică gustare la amiază”, precizează primarul.

Cosmin Pătraşcu Zamfirache adev.ro/oluaxw

Anunțuri

Un gând despre &8222;Satele „italienilor“ din Botoşani: au vile şi curse directe spre Roma, dar sunt pline de copii care cresc singuri&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s