Imaginea femeii migrante în mass-media din Republica Moldova și Italia

Ecaterina Deleu & Aliona Purci @Platzforma.md

Rezumat

seminar-la-Milano-700x350.jpgMass-media are un rol important în formarea / orientarea opiniei publice privind implicarea femeilor în procesele migraţionale. În ce măsură continuă să persiste în presă clişee, stereotipuri, prejudecăţi, stigmatizări la adresa femeilor emigrate, cum afectează acestea familiile de migranţi? Ignorarea rolului important pe care-l are femeia migrantă în procesul migraţional, denaturarea situaţiei reale – sunt aspecte care afectează nu doar femeile migrante originare din Republica Moldova, România sau Ucraina, ci se referă în general la femeile aflate în migraţie. Aspecte privind imaginea femeii migrante în mass-media din Republica Moldova şi Italia au fost analizate în cadrul a două seminare tematice desfăşurate în martie 2017 în oraşele Rho (Milano) şi Padova, din Italia, precum şi în cadrul consultărilor publice desfăşurate în luna mai 2017 în oraşele Cahul şi Soroca din Republica Moldova, la care au participat femei migrante (lideri reprezentativi ai comunităţilor cetăţenilor moldoveni, jurnalişti, părinţi migranţi împreună cu copiii lor, studenţi, medici, antreprenori, autori migranţi), reprezentanţi ai instituţiilor politice (centrale şi locale), experţi în domeniu, din Republica Moldova şi Italia.

Studiul de cercetare a fost realizat în contextul proiectului „În prim plan FEMEIA”, desfăşurat în cadrul programului de granturi Diaspora Engagement Hub, implementat de Biroul Relații cu Diaspora al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova, în cadrul proiectului “Consolidarea Cadrului Instituţional al Republicii Moldova în domeniul Migraţiei şi Dezvoltării”, finanţat de Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare (SDC).  (…)

Preşedinta Asociaţiei Donne Romene in Italia (ADRI – Asociaţia femeilor românce din Italia ), Silvia Dumitrache, care a participat la seminarul din oraşul Rho, Milano, este autoarea unui proiect dedicat copiilor rămaşi singuri acasă, cu părinţi care muncesc peste hotare. Silvia Dumitrache menţionează că situaţia privind imaginea femeii migrante diferă în funcţie de ţară (şi de gradul de rasism), iar părerea generală este influenţată de muncile prestate şi de prejudecăţile existente în societate. Mediatizarea şi comunicarea (deschiderea spre comunicare, de o parte şi de alta) au avut, în ultimii ani, un rol favorabil în cunoaşterea reciprocă. “Percepţiile din societate sunt direct proporţionale cu gradul de cultură, cu nivelul de informare; important e să nu se lase influenţată de campanii mediatice cu scopuri precise şi, mai ales, de manipulare. În funcţie de tipologia ziarului (partidului politic) se schimbă şi abordarea subiectului. Rasismul este emfatizat artificial”, afirmă Silvia Dumitrache. În opinia ei, informarea, comunicarea, socializarea, ridicarea gradului de autostimă reprezintă modalităţi de depăşire a acestor stereotipuri şi prejudecăţi, în mass-media şi în societate. „Este foarte importantă o mai bună relatare a realităţilor cu care se confruntă cetăţenii, o mai bună informare legată de noutăţi: sociale, politice, legale. Este necesară crearea unor comisii mixte, cu italieni şi migranţi, pe lângă administraţiile publice locale, care ar contribui la o mai bună cunoaştere, dar şi la prevenirea potenţialelor conflicte generate de insuficienta cunoaştere sau de slaba comunicare, desfăşurarea unor proiecte comune cu cetăţenii de alte naţionalităţi, încurajând, astfel, integrarea şi crearea de punţi de legatură temeinice. Nu în ultimul rând, încurajarea participării la vot”, a mai spus Silvia Dumitrache.

Citeste mai mult „Imaginea femeii migrante în mass-media din Republica Moldova și Italia”

Anunțuri

Un gând despre &8222;Imaginea femeii migrante în mass-media din Republica Moldova și Italia&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s