Studiu. Cât de dăunătoare este singurătatea

Singurătatea și izolarea socială pot fi mai dăunătoare sănătății publice decât obezitatea, iar impactul negativ al acestora pare să fie din ce în ce mai mare și să se accentueze în viitor, conform unui studiu prezentat la cea de-a 125-a convenție anuală a American Psychological Association (APA), informează Science Daily.

LmpwZyZ3PTU5MCZoYXNoPWEzZDg4MDVlYzhkNGMzZGNiYzdlMmQwNTA5YmRiZGIw.thumb”A fi conectat din punct de vedere social cu alte persoane reprezintă o nevoie umană fundamentală — crucială atât pentru bunăstarea personală, cât și pentru supraviețuire”, a declarat Julianne Holt-Lunstad, profesor de psihologie în cadrul Brigham Young University. Aceasta a amintit că în situații extreme ”sugarii aflați în îngrijire și cărora le lipsește contactul uman nu reușesc să supraviețuiască”, iar izolarea socială sau traiul în singurătate ”au fost utilizate ca forme de pedeapsă”, relatează Agerpres.

(…) Pentru a ilustra influența izolării sociale și a singurătății asupra riscului de deces prematur, Holt-Lunstad a prezentat date din cadrul a două meta-analize. Prima a analizat 148 de cercetări în care au fost implicați peste 300.000 de participanți și a descoperit că o mai bună conexiune socială a condus la scăderea cu 50% a riscului de deces prematur.

A doua cercetare, în cadrul căreia au fost analizate 70 de studii efectuate pe mai bine de 3,4 milioane de persoane, în special din America de Nord, dar și din Europa, Asia și Australia, a investigat rolul pe care izolarea socială, singurătatea sau traiul de unul singur l-ar avea asupra mortalității. Oamenii de știință au descoperit că aceste trei situații aveau un impact semnificativ și totodată similar asupra riscului de deces prematur, cel puțin egal cu efectul altor factori de risc recunoscuți, precum obezitatea.

”Aceasta este o dovadă clară că izolarea socială și singurătatea cresc în mod semnificativ riscul de deces prematur, iar magnitudinea acestui risc o depășește pe cea a majorității principalilor indicatori de sănătate”, a adăugat Holt-Lunstad.

Citeste mai mult @DIGI24

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s