25 Noiembrie, Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei asupra Femeilor. Solicitare de urgenta catre autoritatile romane si italiene

Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, Asociația Femeilor Românce din Italia — ADRI și Asociația Ebano — Milano atrag atenția asupra situației dramatice în care deseori se găsesc femeile care migrează din Estul Europei în Italia.

Atrase cu promisiunea unei vieți mai bune și sperând să-și îndeplinească visul de a lăsa în urmă sărăcia, alcoolismul și violența pe care unele le-au trăit în familie, devin o pradă ușoară pentru traficanții care le obliga să se prostitueze sau le exploatează la muncile cele mai grele, în condiții inumane, în mediul rural.

În ciuda faptului că sunt cetățeni comunitari, iar șederea în Italia este facilitată și reglementata de legi europene, rareori cazurile de violență și exploatare sunt denunțate și urmate de programe de recuperare în condiții de tutela reale din pricina rigidității legislației actuale. Așa încât, numărul real al româncelor exploatate și implicate în traficul de persoane este semnificativ mai mic decât amploarea fenomenului.

Solicităm autorităților romane și italiene, opiniei publice să acorde o atenție mărită acestui flagel, semnalând cu promptitudine astfel de situații pentru a permite intervenții cât mai rapide, inclusiv prin implicarea asociațiilor specializate precum ale noastre. @Agerpres  @Il24Internbazionale @Mondnews.24

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s