Noi reglementări privind călătoria minorilor în afara granițelor

minori-calatorieGuvernul a adoptat azi, 17 iulie a.c., un proiect de interes pentru românii de pretutindeni. Astfel, prin Hotărâre de Guvern a fost îmbunătățit cadrul legislativ privind condițiile în care românii pot călători în străinătate împreună cu copiii minori. Prin modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, aprobate prin HG nr. 94/2006 se clarifică documentele doveditoare privind stabilirea domiciliului sau a reședinței minorului în țara de destinație. Totodata,  au fost incluse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare pentru documentele eliberate de autorități oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistență juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalități.

De asemenea, devine posibil ca declarația celuilalt părinte, a ambilor părinți sau a reprezentantului legal să fie dată pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii.

În cazul minorilor care se deplasează în străinătate pentru studii, se instituie posibilitatea ca aceștia să prezinte documente emise de instituția de învățământ pe care o va frecventa. Mai mult, însoțitorul unui minor va putea depune o declarație pe proprie răspundere referitoare la țara de destinație sau cea de reședință sau de domiciliu a minorului. @Timp Romanesc  

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s