Patru românce care au plecat la muncă în Italia mi-au spus ce s-a ales de familiile lor de acasă

Pentru cele mai multe dintre badantele românce, viața din Italia nu le-a adus decât sacrificii și destrămarea familiei @Vice mart. 6 2018

Sărăcia și lipsa unor oportunități de educație au împins sute de mii de românce să ia drumul Italiei, unde să muncească în poziții de badante. Pentru cei care nu știu ce înseamnă asta, badantele reprezintă un termen pentru femeile care îngrijesc bătrâni sau persoane cu dizabilități în Italia. Despre „Sindromul Italia” s-a tot scris în presa românească. Aici îți este explicat cum a fost descris sindromul, pentru prima dată, în 2005 de doi psihiatri din Ucraina, Andriy Kiselyov și Anatoliy Faifrych. De atunci, însă, numărul româncelor care au ajuns să muncească în Italia a crescut, odată cu exodul românilor, care a făcut să avem a doua cea mai mare rată de creștere anuală a migrației din lume, după Siria.

„Sindromul Italia” conține însă o sumedenie de abuzuri și sacrificii, de femei care supraviețuiesc la limită, de povești cu final nefericit. Traumele sunt reale, efectele pot fi devastatoare. Doar anul trecut, conform medicilor de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, 3 177 de femei au fost internate în Institut. Cinci la sută dintre ele au prezentat simptome specifice „Sindromului Italia”.

Pentru Italia, țara cu cea mai îmbătrânită populație din Europa, româncele au devenit cea mai mare forță de muncă în domeniul îngrijirii. Statisticile lor arată că în 2017, trăiau aproximativ 1 168 000 de români, în Italia, dintre care 57,2% erau femei. Femei gata să șteargă la fund o bătrână sau să mănânce doar pâine uscată pentru un salariu decent, care să le întrețină familiile de acasă.

În timpul ăsta, însă, familiile dispar pe zi ce trece. Soții devin geloși, unii chiar alcoolici, copiii se înstrăinează, iar banii ajung singurul lor legământ. Femeile se sacrifică pentru a-și scoate familiile din sărăcie. Andreea Bragă, directorul executiv de la Centrul Filia, spune că în aceste cazuri gelozia bărbaților apare din cauza lipsei de control asupra femeilor.

,,O relație la distanță îl poate determina pe bărbat să se simtă amenințat pentru că pierde controlul asupra partenerei, mai ales dacă are un salariu mai mare decât el. Astfel, lipsa de control se transformă în gelozie.”

Am intrat pe grupurile de Facebook care adună laolaltă româncele care îngrijesc bătrâni/bolnavi în Italia și-am vorbit cu femei din România și Republica Moldova plecate în Italia pentru așa-zisa „viața mai bună”. Am vrut să văd ce s-a întâmplat cu familia de acasă, dacă plecarea i-a unit sau din contră.

Cele patru badante cu care am vorbit erau casnice înainte să plece la muncă în Italia, lucrau pe salarii de nimic sau trăiau din muncile câmpului. Cum lipsurile materiale le-au copleșit, au considerat că doar lucrând în afară își vor putea ajuta familiile.

Silvia Dumitrache, președinta Asociației Femeilor din Italia, spune că ,,multe badante au divorțat ori s-au separat de partenerii lor pentru că este greu să păstrezi o căsnicie cu cineva pe care-l vezi doar o dată pe an, de sărbători. În plus, aceste femei au rareori posibilitatea de a-și chema rudele să le viziteze în Italia din cauză că sunt nevoite să stea non-stop în casă cu bătrânii de care sunt responsabile.”

Cele mai multe dintre ele, când vin în România (de regulă în perioada sărbătorilor), sunt musafiri în casele părinților sau ale copiilor care, între timp, au devenit adulți și și-au luat apartamente din banii trimiși de ele.

Cazurile celor patru femei sunt asemănătoare, deși fiecare și-a trăit povestea în felul ei. Statul român, pe de altă parte, nu face nimic pentru a diminua fenomenul, ba din contră, uneori îi pune la colț pe românii care au decis să-și câștige traiul în Italia.

Elena Doina, 49 de ani, județul Olt

Fotografie via contul său de Facebook

„Am plecat în urmă cu șapte ani la cules de căpșuni, ca să putem plăti ratele la bancă. Am lăsat în urmă un soț, doi copii (o fată și un băiat) și o gospodărie cu animale. După ce am plecat, familia mea s-a rupt pur și simplu. Eu eram stâlpul casei chiar dacă lui bărbată-miu nu-i plăcea să recunoască asta. Mi-a făcut multe reproșuri din gelozie. Credea că dacă am plecat în Italia, gata… am devenit curvă ca multe dintre româncele venite aici. Nu suporta să îl contrazic. A depus cererea de divorț la doar trei săptămâni după ce am ajuns în Italia. Mi-a dat foc la toate hainele și l-a manipulat pe băiat să mă urască. Ani întregi copilul meu nu a vorbit cu mine. Acum vorbim din nou, chiar dacă numai prin mesaje. Eu sunt mândră de ambii copii. Băiatul a învățat și a muncit mult, iar acum lucrează ca polițist. L-am ajutat cât am putut: să își cumpere câte o haină, să își plătească o chirie, în fine, i-am dat bani pentru tot ce are nevoie un tânăr. Fata, în schimb, s-a dus să stea la mama mea, dar știți cum este cu diferențele de mentalități și certurile între generații. Așa că după ce a terminat facultatea a venit la mine în Italia. Lucrează și ea în Napoli. Are un băiat de trei ani pe care toată ziua îl vezi numai fugind de colo-colo (zâmbește).

Acum lucrez ca badantă la o bătrână. Este a doua de care am grijă. Aici îmi este mai ușor față de munca la cealaltă, care avea Alzheimer. Țipa la mine, mă fugărea cu scaunul prin casă, iar noaptea nu mă lăsa să dorm. Au fost săptâmâni întregi în care dormeam doar două ore pe noapte.”

Mariana Tătărușanu, 50 de ani, județul Suceava

Fotografie din arhiva personală

„Am plecat din România acum 15 ani. Trebuia să îmi ajut soțul care era orb, pe care l-am purtat mai bine de doi ani prin spitalele din țară, ca să vedem dacă și unde se poate opera. Plus că am avut de ținut trei copii la școală – două fete la liceu și un băiat la gimnaziu – și datoriile la bancă creșteau în fiecare zi. Nu mai făceam față, iar disperarea m-a îndemnat să plec. În primii ani am lucrat la negru pentru o familie de medici. Primeam șapte sute de euro pe lună, iar o dată la trei luni îmi dădeau interferonul (tratament) necesar pentru bărbată-miu, care la vremea respectivă era foarte scump în România. În acea perioadă mergeam cam de două ori pe an acasă. Călătoream cu microbuzul 60 de ore dus-întors. La vamă, când ne controla, tremuram precum câinele la injecție pentru că îmi era frică să nu mă ia la întrebări și să-și dea seama că stăteam ilegal în Italia.

După ce am plecat de la familia de medici – pentru că au refuzat să îmi facă contract – mi-a mers mult mai greu. Mă culcam flămândă, nu îmi dădeau voie să ies decât o zi pe lună din casă. Atunci mergeam la biserică ca să îl rog pe Dumnezeu să îmi dea putere și după-aia mă plimbam prin parc ca să mai schimb o vorbă cu oamenii. La alte familii, bărbații mi-au făcut propuneri indecente, iar pentru că i-am refuzat, m-au dat afară. A fost o perioadă în care m-am uitat pe mine. Mă gândeam doar la banii pe care trebuie să îi trimit familiei. Însă am ajuns să cred că e cea mai mare greșeală să oferi totul copiilor și soțului. Cu cât le trimiteam mai mulți bani, cu atât voiau mai mulți. Pentru copii le-am fost și mamă și tată. Bărbatul meu niciodată nu și-a arătat prețuirea față de mine. Atât voiam: mai mult respect și înțelegere din partea lor. Când mergeam în concediu stăteam numai să fac mâncare, curățenie și cumpărături. Mă întorceam în Italia mai obosită decât plecasem.

„În iarna anului 2014-2015, am decis să mă întorc în România definitiv. Eram sătulă de viața de badantă.”

Acasă am găsit un soț care de abia mă mai băga în seamă. Într-una din zilele următoare, când el era la doctor, mă trezesc cu un vecin la ușă. Îmi spune că mi-a adus un cadou din partea soțului. Mi s-a părut ciudat. L-am deschis de față cu vecinul. Era un vibrator. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Am simțit că își bate joc de mine, prin urmare, am decis să plec în Italia și să nu mă mai întorc. Mi-am dat seama că nu mă mai regăsesc în propria casă. Soțul meu nici măcar nu s-a deranjat să mă întrebe de ce am plecat iar.”

Maria Ursu, 50 de ani, județul Vaslui

„Eu am părăsit țara acum 10 ani. Pentru mine a fost ca o evadare. Aveam să scap de bătăile soțului meu, dar și să le ofer o viață mai bună copiilor mei. Am fost căsătorită timp de 22 de ani. Am doi copii cu fostul soț: o fată și un băiat. Fata avea 15 ani când am plecat și băiatul 18. Fostul meu bărbat lucra cu tractorul ca mecanic agricol. Problema era că oriunde se angaja, nu reușea să stea mai mult de două luni. Cu cât stătea mai mult acasă, cu atât bea și mă bătea. Îmi era frică să dorm cu el în casă că poate mă omoară. Stăteam pe afară nopți întregi.

„Casa mea s-a destrămat. Este în paragină.”

Mi-am zis că asta nu e viață și, într-o zi, după ce am terminat de lucrat la câmp, nici că m-am mai întors acasă. Nu aveam nimic în afară de hainele de pe mine: un tricou, o pereche de pantaloni scurți și o pereche de adidași. M-am dus la părinții mei și-am început să îmi caut de muncă. Am încercat să îmi găsesc ceva de lucru în România, dar nu am reușit. După două luni, nașa mea de cununie mi-a propus să merg în Italia să îngrijesc un bătrân bolnav. Nu m-am gândit la consecințe. Aveam mintea goală. Tot ce voiam era să dispar. După plecarea mea, fata s-a dus la părinții mei, iar băiatul a preferat să rămână cu tatăl său. Soțul meu a vândut tot din gospodărie – animale, mobilă, tot – doar ca își cumpere băutură. Munca mea de zeci de ani nu se mai vede. Ca să nu mai zic că îmi făcea crize de gelozie la telefon. Mă întreba ce fac eu de fapt în Italia de reușesc să trimit așa mulți bani acasă. Eu am tot sperat că absența mea îi va pune gândurile în ordine, că poate se va schimba, dar n-a fost să fie.”

Svetlana Rusu, 60 de ani, Republica Moldova

Fotografie via contul său de Facebook

„Acasă lucram ca profesoară de limba rusă la ciclul gimnazial. Eram căsătorită cu un muzicant cu care am două fete. Din păcate, soțului nu-i plăcea să muncească, iar când copiii începuseră școala, nu mai făceam față cu cheltuielile. Din salariul meu de dascăl nu aveam cum să cumpăr haine, rechizite, mâncare și toate cele necesare pentru fete. Atunci, în 1997, am decis să plec. Pentru câțiva ani am lucrat în Israel, asta până când m-au găsit că stau fără documente și m-au deportat. Am stat câteva luni acasă. Atunci am avut o mare traumă psihologică. Mi-am dat seama că s-a rupt ceva între mine și copiii pe care nu-l puteam recâștiga oricât de mulți bani le-aș fi dat. Înainte, când eram acasă, fetele nu se dezlipeau o secundă de mine, acum însă erau mai distante. Parcă nu le mai cunoșteam.

Am pierdut mult. Uneori poate că nu trebuie să dai așa de mult pentru că nu ești apreciată. Le-am dat fetelor bani să își ia apartamente, mașini, le-am făcut nuntă. Ce să le mai dau? Poate viața! Eu nu am avut viață personală pentru că m-am căsătorit cu cineva nepotrivit. E adevărat că nici acum nu am divorțat dar, oricum, nu mai țin legătura cu soțul. Îi trimiteam bani pentru copii, să renoveze casa, să plătească una-alta și el îi dădea pe băutură. Fetele acum sunt căsătorite. Una e în România, cealaltă în Canada. Am și nepoți. Pentru ei sunt bunica din calculator.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s