18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

Româncele din Italia semnalează un vid legislativ în legătură cu „Metoda Loverboy”, folosită în traficul de persoane

22090120_10155799022953410_1854138467885651372_n-640x896Cu ocazia Zilei Europene de Lupta Impotriva Traficului de Persoane, asociațiile Ebano și ADRI amintesc autorităților civile și juridice Rezoluţia Parlamentului European din 12 mai 2016 referitoare la implementarea dintr-o perspectivă de gen a Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (2015/2118(INI)), cu referire indeosebi la art.24, 27, 32, 37, 38. 53, 61, modificari care inca nu se regasesc in practica.Asociațiile ADRI și EBANO regretă că nici după doi ani nu au fost aplicate prevederile Parlamentului European, ”și ne referim mai cu seamă la vidul legislativ în legătură cu „Metoda Loverboy”, cu lipsa protecției specifice, juridice și de asistență a victimelor (cu excepția celor oferite în mod voluntar – gratuite și nerecunoscute – de asociațiile de voluntariat)”, se arată în comunicatul Silviei Dumitrache, președinta ADRI.

România rămâne țara cu numărul cel mai mare de victime ale traficului de ființe umane din Europa. Conform datelor comunicate de Parlamentul European, 70% dintre victime sunt europene. Tot europeni sunt și 70% dintre traficanți. Dintre victime, 51% sunt femei și 20% sunt minore. Femeile reprezintă 95% dintre victimele exploatării sexuale”, mai arată sursa citată.

Din cauza insuficientei cunoașteri a metodei „Loverboy” și a  interventiilor de identificare a victimelor, numărul acestora rămâne încă necunoscut.

Pentru statul italian, aceste persoane care “se prostituează de bunăvoie” nu sunt tutelate nici măcar de art. 4 L.75/58, la paragraful 1 fiind prevăzută doar „violența, amenințarea și înșelăciunea”, nu și manipularea psihologică, cum se întâmplă în cazul metodei “Loverboy”.

Această situație, de o evidentă violare a drepturilor omului, este intolerabilă și trebuie rezolvată.

Aceleași măsuri urgente și eficiente sunt necesare și în privința identificării corecte a victimelor, în special minori, așa cum prevede atât legislația franceza, dar și cea germană, din iulie 2017.

Asociațiile noastre lucrează la o propunere de modificare legislativă în 12 puncte, care urmează să fie prezentată în scurt timp autorităților din Italia și România.

Cu ocazia Zilei dedicate luptei impotriva traficului de ființe umane, ne întrebăm câte alte fete vor mai cădea victime al acestui flagel, cu câte alte riscuri se vor mai confrunta, cât de multe alte sacrificii nerecunoscute trebuie făcute până să avem o modificare normativă care să permită pe de o parte o modificare a percepției societății, iar pe de altă parte atât victimele, cât și operatorii să poată beneficia de sprijinul necesar?”, mai scrie Silvia Dumitrache. @Timp romanesc 

Cititi si: @Agerpres  16.10.2018; @BackNews.ro @StiriDiaspora 

Un gând despre &8222;18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s