Papa Francisc, mesaj pentru românii din străinătate: Aduc un omagiu sacrificiului fiilor şi fiicelor României care îşi ajută familiile rămase în ţară

În discursul său, Papa Francisc a salutat românii plecaţi în străinătate subliniind că aceştia îmbogăţesc ţările în care au emigrat prin cultura şi valoarea muncii lor.  

„Trebuie să recunoastem că transformările au comportat apariţia unor obstacole care nu au fost mereu de gestionat. Mă gândesc la fenomenul imigraţiei care a implicat mai multe persoane. Mă gândesc la depopularea atâtor sate. Mă gândesc la consecinţele pe care toate acestea le pot avea asupra calităţii vieţii şi la slăbirea rădăcinilor voastre culturale. Aduc un omagiu sacrificiilor făcute de atâţia fii şi fiice ale României, care prin cultura lor, patromoniul lor îmbogăţesc cultura altor ţări”, a mai spus Suveranul Pontif. Papa Francisc a salutat progresele făcute de România în ultimii 30 de ani, a cerut tuturor forţelor politice, sociale şi economice să lucreze împreună pentru binele comun al poporului român. „Să se preocupe de binele comun al poporului său. A merge împreună ne cere nobleţea de a renunţa la ceva din propria noastră viziune astfel încât să creăm o armonie în scopuri pe care le împărtăşim. O societate în care cei mai slabi, săraci, ultimii să nu fie văzuţi ca indezirabili, nişte cetăţeni şi fraţi pe care trebuie să îi includem pe deplin în viaţa civilă. Atunci când o societate se ocupă de soarta celor mai puţin avantajaţi abia atunci se poate numi o societate civilă. (…)

Citeste mai mult: adev.ro/psd6dw



Papa Francisc a adus vineri, la București, un „omagiu sacrificiului fiilor și fiicelor României” care au plecat din țară și care acum, „prin cultura lor, cu patrimoniul valorilor și muncii lor, îmbogățesc țările în care au emigrat” și care, în același timp, își susțin și familiile din țară.
Este important să recunoaștem numeroșii pași înainte care au fost făcuți de România, a declarat Papa Francisc, notând apariția unor „obstacole și consecințe inevitabile” în acest proces, precum fenomenul migrației, care a antrenat plecarea din țară a milioane de persoane, „depopularea atâtor sate care în câțiva ani au văzut plecând o parte considerabilă a locuitorilor lor” și „secătuirea celor mai bogate surse culturale și spirituale”.

„Aduc un omagiu sacrificiului atâtor fii și fiice ai României care, prin cultura lor, prin patrimoniul valorilor și muncii lor, îmbogățesc țările în care au emigrat, iar prin roadele efortului lor își ajută familiile rămase în patrie”.
Pentru a înfrunta dificultățile acestei noi faze istorice, pentru a identifica soluții eficiente și puterea de a le pune în aplicare, este nevoie ca toți să meargă împreună și să nu renunțe la vocația cea mai nobilă la care statul trebuie să aspire. Să se îngrijească de binele comun al poporului său, a subliniat Papa, care l-a salutat pe Patriarhul Daniel cu „iubire frățească”.

Papa a pledat pentru susținerea celor mai defavorizați, ca o dovadă a măsurii civilizației unei țări și pentru construcția unei societăți „în care cei mai slabi, cei mai săraci să nu fie văzuți ca indezirabili, ca obstacole care împiedică mașina să meargă înainte”, ci ca „frați”.

Persoana umană și drepturile ei inalienabile trebuie să se afle în centrul preocupărilor societății, a continuat Francisc, care a avertizat că nu este suficient să aplicăm cele mai noi teorii economice și nu sunt suficiente tehnicile și abilitățile profesionale, procese care trebuie să fie concomitente cu „recuperarea și alimentarea inimilor vii”.

„Dorind României prosperitate și pace, invoc asupra Dumneavoastră, asupra familiei Dumneavoastră, asupra tuturor celor prezenți și asupra tuturor locuitorilor acestei țări belșugul binecuvântărilor divine şi protecţia Sfintei Maici a lui Dumnezeu. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, și-a încheiat Papa Francisc discursul susținut la Palatul Cotroceni. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23177377-papa-francisc-aduce-omagiu-sacrificiului-fiilor-fiicelor-romaniei-care-plecat-din-tara.htm



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s