Regularizarea s-a oprit: locurile de muncă esențiale rămân invizibile

În ce moment ne aflăm cu regularizările prevăzute de decretul de relansare din luna mai?

  • Din cele 207.708 cereri depuse de angajatori, doar 1.480 sunt permise de ședere eliberate (0,71%) și 13.244 apeluri încă nu au fost efectuate.
  • Doar 5% din cereri au ajuns la etapa finală a procedurii. În 40 de prefecturi, procedurile pentru convocări nici măcar nu au fost începute. Rezultatul este că 200.000 de oameni rămân în continuare suspendați în limbul invizibilității.
  • Cea mai gravă situație se înregistrează în marile orașe. La Roma, din 16.187 de cereri primite, nu a fost finalizată nicio cerere, deci niciun permis de ședere.
  • Cererile de permis temporar prezentate direct de către lucrătorul străin la sediul poliției au obținut rezultate mai bune: 68% din cele 12.986 au fost transformate în permise de ședere pentru muncă.

Aceasta este imaginea care reiese din raportul „2020 regularizare la risc de faliment” pe  care asociațiile care promovează campania „Ero straniero” l- au prezentat pe baza datelor primite de la Ministerul de Interne. Persistența situației precare este, de asemenea, gravă în ceea ce privește sănătatea publică și campania de vaccinare sau lipsa forței de muncă în mediul rural.
Petitia „Ero straniero” repropune necesitatea unor instrumente permanente pentru a se putea conforma și furnizarea de canale de intrare la muncă, așa cum este cerut de inițiativa populară propusă depusă în Parlament în 2017, cu 90.000 de semnături.

Ce proceduri prevedea decretul?

Pentru a înțelege pe deplin datele privind regularizarea migranților introduse de articolul 103 din Decretul legislativ nr. 34 din 2020, poate fi util să ne oprim asupra celor două proceduri prevăzute de lege.
Primul a văzut angajatorul în fruntea apariției unei relații de muncă neregulate sau a stabilirii unei noi relații de muncă cu cetățeanul străin:

  • a depus o cerere specifică la Ministerul de Interne;
  • înainte de a continua, el a trebuit să plătească o contribuție forfetară de 500 de euro pentru fiecare lucrător;
  • în cazul unei relații de muncă neregulate cu cetățeni non-UE, el / ea a trebuit să plătească o contribuție forfetară suplimentară datorată ca salariu, contribuție și impozit care se calculează pe baza perioadei cuprinse între data efectivă a relației și data cererii (300 euro pentru sectoarele agriculturii, creșterii animalelor și creșterii animalelor, pescuitului și acvaculturii și activități conexe și 156 euro pentru sectorul asistenței personale și al muncii casnice pentru fiecare lună sau fracțiune de lună).

Procedura de aplicare a fost deschisă la 1 iunie, dar numai la 7 iulie 2020, la un pas de primul termen stabilit – 15 iulie apoi prelungit până la 15 august – cu un decret interministerial au fost stabilite valorile de referință: angajatorul muncii care a solicitat deja, prin urmare, a trebuit să facă o nouă plată pentru a finaliza cererea de regularizare.
Pentru următorii pași, deci, prefectura are un rol activ și trebuie să convoace angajatorul și lucrătorul să semneze contractul de ședere.

A doua modalitate a văzut în prim plan cetățenii străini care dețin un permis expirat de la 31 octombrie 2019, care nu au fost reînnoiți sau transformați într-un alt permis de ședere, care au lucrat într-unul din sectoarele indicate de decret și au putut să solicite eliberarea unui sejur prin depunerea unei cereri specifice și plata unei contribuții de 130 de euro.

Există o diferență profundă între cele două cai viabile, atât în ​​ceea ce privește costurile, cât și simplitatea procedurilor, și nu este o coincidență faptul că datele înregistrate sunt foarte diferite: cu prima metodă, 5% aplicații de succes sunt în funcție de 68%.
Cu toate acestea, rămâne faptul că rezultatele decretului sunt dezamăgitoare.

„Potrivit Silviei Dumitrache, președinta ADRI, Asociația Femeilor Române din Italia, esecul regularizărilor era previzibil: „Nu am avut niciodată o mare incredere în măsurile născute în logica urgențelor și, prin urmare, nici măcar în Decretul din mai, deoarece nu a abordat problema de fond, adică străinii sunt în primul rând oameni care lucrează, desfășoară activități necesare comunității, de aceea sunt titulari de drepturi și îndatoriri ca parte a acelei comunități. Dar problema precarității, a muncii nedeclarate, a ilegalității nu privește doar străinii, ci pe toți italienii; esecul regularizărilor dezvăluie incapacitatea politicii italiene de a respecta drepturile si regulile ca intr-o tara civilizata!”
Mulți, inclusiv sindicatele, au judecat decretul ca fiind un pas decisiv înainte; după Dumitrache, însă, „singurul aspect pozitiv a fost acela de a face cunoscut opiniei publice importanța acestor lucratori esentiali, dar invizibili. Dacă activitatea de îngrijire – care include îngrijitorii, lucrătorii casnici, lucrătorii din domeniul sănătății din spitale, profesorii și alții, dar si cei din agricultura se opresc, întreaga societate, economia, toate se opresc. Acesta este singurul pas inainte, dar pentru a schimba cu adevărat lucrurile, condițiile prealabile sunt: ​lucratorii sa constientizeze ca au si drepturi, politica sa se confrunte cu adevărat cu realitatea, acționând într-o manieră coerenta in vederea tutelarii drepturilor persoanelor. Punctul de plecare este să recunoaștem, și economic, valoarea pe care o are munca de îngrijire, inclusiv ceea ce fac femeile acasă, ma refer la munca neplatita. Este o chestiune culturală, care nu ii privește doar pe imigranți”.

Rolul femeilor în procesul de schimbare
„Femeile – spune Silvia Dumitrache – au un rol decisiv, deoarece activitatea de îngrijire este in primul rand de sex feminin. Centralitatea sa în societate și in economia de astăzi, odată cu pandemia, a devenit mai evidentă. Planul de redresare si rezilienta ar trebui să includă finanțări substanțiale pentru munca de îngrijire și să plaseze activitatea de ingrijire, femeile, în centrul politicii. Dar aceasta este o bătălie, un proces cultural pe care italienii și italiencele trebuie să-l parcurga în perspectiva unei societăți inclusive în care toată lumea poate trăi mai bine. Este adevarat că străinii, emigrand, dobândesc cunoștințe și cultură noi si se emancipează, insa nu pot aduce o schimbare si în politică, pentru că nu-si exercita dreptul de vot; oricum pot și trebuie să participe la o mișcare de schimbare”

Luciana Scarcia și Elio Diodato @Piuculture
(8 martie 2021)

Regolarizzazioni in stallo: i lavori essenziali restano invisibili

un lavoro essenziale. Foto da google
Regolarizzazioni: il lavoro di cura è essenziale. Foto da google

A che punto siamo con le regolarizzazioni previste dal Decreto rilancio di maggio scorso?

  • Delle 207.708 domande presentate dai datori di lavoro per l’emersione di un rapporto di lavoro o l’instaurazione di un nuovo rapporto solo 1.480 sono i permessi di soggiorno rilasciati (0,71%) e 13.244 convocazioni devono ancora essere effettuate.
  • Solo il 5% delle domande è giunto nella fase finale della procedura. In 40 prefetture non sono state neanche avviate le pratiche per le convocazioni. Il risultato è che 200.000 persone restano ancora sospese nel limbo dell’invisibilità.
  • La situazione peggiore si registra nelle grandi città. A Roma su 16.187 domande ricevute nessuna pratica è stata conclusa, quindi nessun permesso di soggiorno.
  • Risultati migliori hanno ottenuto le domande di permesso temporaneo presentate direttamente dal lavoratore straniero alla Questura: il 68% delle 12.986 è stato convertito in permessi di soggiorno per lavoro.

È questo il quadro che emerge dal report “Regolarizzazione 2020 a rischio fallimento”  che le associazioni promotrici della campagna “Ero straniero” hanno presentato sulla base dei dati ricevuti dal Ministero dell’Interno. Il perdurare della situazione di precarietà è grave anche in considerazione della salute pubblica e della campagna vaccinazioni o della carenza di manodopera nelle campagne.
La denuncia di “Ero straniero” ripropone la necessità di strumenti permanenti per potersi mettere in regola e la predisposizione di canali di ingresso per lavoro, come richiedeva la proposta di iniziativa popolare depositata in Parlamento nel 2017, con 90.000 firme.

Quali procedure prevedeva il Decreto

Per capire appieno i dati sulla regolarizzazione dei migranti introdotta dall’articolo 103 del DL numero 34 del 2020 può essere utile soffermarsi sulle due procedure previste dalla norma.
La prima ha visto in prima linea il datore di lavoro per l’emersione di un rapporto di lavoro irregolare o l’instaurazione di un nuovo rapporto di lavoro con il cittadino straniero:

  • ha presentato apposita domanda al Ministero dell’Interno;
  • prima di procedere ha dovuto versare un contributo forfettario di 500 euro per ogni lavoratore;
  • in caso di sussistenza di un rapporto di lavoro irregolare con cittadini non comunitari ha dovuto procedere al versamento di un contributo forfettario aggiuntivo dovuto a titolo retributivo, contributivo e fiscale da calcolare in base al periodo compreso tra la data di decorrenza del rapporto e la data della domanda (300 euro per i settori agricoltura, allevamento e zootecnia, pesca e acquacoltura e attività connesse e 156 euro per il settore di assistenza alla persona e del lavoro domestico per ogni mese o frazione di mese).

La procedura di domanda è stata aperta il 1° giugno, ma solo il 7 luglio 2020, a un passo dalla prima scadenza fissata – 15 luglio poi prorogata al 15 agosto – con un Decreto interministeriale sono stati fissati i valori di riferimento: il datore di lavoro che aveva già presentato domanda, quindi, ha dovuto provvedere a un nuovo versamento per perfezionare la richiesta di regolarizzazione.
Per i passaggi successivi, poi, è la prefettura che ha un ruolo attivo e deve convocare il datore di lavoro e il lavoratore per sottoscrivere il contratto di soggiorno.

La seconda modalità ha visto in prima linea i cittadini stranieri titolari di permesso scaduto dal 31 ottobre 2019, non rinnovato o convertito in altro titolo di soggiorno, che hanno lavorato in uno dei settori indicati dal decreto e hanno potuto chiedere il rilascio di un permesso di soggiorno presentando apposita domanda e versando un contributo pari a 130 euro.

C’è una profonda differenza tra le due vie percorribili, sia in termini di costi che di semplicità di procedure, e non a caso i dati registrati sono molto diversi: con la prima modalità le domande andate a buon fine sono il 5%, nel secondo il 68%.
Resta comunque il fatto che i risultati del Decreto sono deludenti.

Secondo Silvia Dumitrache, presidente di ADRI, Associazione Donne Romene in Italia, il flop delle regolarizzazioni era prevedibile: “Io non ho mai nutrito grande fiducia nei provvedimenti nati nella logica dell’emergenza e quindi neanche nel Decreto di maggio, perché non affrontava il problema di fondo, cioè che gli stranieri sono innanzitutto persone che lavorano, svolgono attività necessarie alla collettività, quindi sono titolari di diritti e doveri in quanto parte di quella collettività.
Ma il problema della precarietà, del lavoro in nero, dell’illegalità non riguarda solo gli stranieri, bensì tutti gli italiani; il flop delle regolarizzazioni fa emergere l’incapacità della politica italiana di procedere sulla strada di un Paese civile, rispettoso dei diritti e delle regole!”

Silvia Dumitrache, presidente di ADRI

All’indomani del Decreto in molti, anche i sindacati delle categorie interessate, avevano giudicato il Decreto come un decisivo passo avanti; secondo la Dumitrache, invece, “l’unico aspetto positivo è stato quello di far capire all’opinione pubblica l’importanza di questi lavori, essenziali ma non riconosciuti. Se si fermasse il lavoro di cura – che include badanti, lavoratori domestici, assistenti sanitari dentro e fuori degli ospedali, insegnanti e altri – e quello agricolo, si ferma l’intera società e l’economia. Questo sì che è un passo avanti, ma per cambiare davvero le cose i presupposti sono: che cresca la coscienza dei lavoratori e che la politica si misuri davvero con la realtà, agendo in modo coerente con la tutela dei diritti della persona. Il punto di partenza è riconoscere, anche economicamente, il valore che ha il lavoro di cura, compreso quello che fanno le donne in casa, dato per scontato e quindi gratuito. Si tratta di una questione culturale, che non riguarda solo gli immigrati”.

Il ruolo delle donne nel cambiamento

Il problema dell’emersione del lavoro irregolare pone, quindi, la duplice questione della crescita culturale e civile dell’intero Paese e della crescita di consapevolezza nelle donne del proprio ruolo.
“Le donne – dice Silvia Dumitrache – hanno un ruolo determinante perché il lavoro di cura è soprattutto femminile. La sua centralità nella società e nell’economia oggi, con la pandemia, è resa più evidente. Nel Recovery Plan bisognerebbe prevedere sostanziali finanziamenti al lavoro di cura e mettere al centro della politica le donne. Ma questa è una battaglia che devono fare soprattutto le italiane e gli italiani, nella prospettiva di una società inclusiva in cui tutti possano vivere meglio, perché le straniere è vero che, spostandosi dai loro Paesi, acquisiscono conoscenze e cultura, quindi si emancipano, ma non possono determinare un cambiamento della politica, anche perché non votano; però possono, e devono, partecipare a un movimento di cambiamento”.

Luciana Scarcia e Elio Diodato
(8 marzo 2021)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s