Ziua eroinelor

„De Ziua Eroilor, aș vrea să dedic un gând bun mamelor și soțiilor care au plecat, în ultimii treizeci de ani, în străinătate la muncă. La cules căpșuni, la îngrijit bătrâni, ca menajere sau bone. În Italia, Spania sau Marea Britanie. Ca să-și poată întreține familia sau să-și dea copiii la facultate. Acelor femei care, de cele mai multe ori, au fost nevoite să împrumute bani ca să poată pleca. Care au stat cu sufletul la gură aștepând viza sau nenorocitul ăla de permesso di soggiorno, fără de care nu ieșeau cu lunile din casă, de frică să nu le prindă carabinierii. Acelor femei care își luau ore suplimentare, muncind până la epuizare, ca să poată trimite acasă și ultimul bănuț. Pentru taxa la facultate a vreunui copil, un frigider nou sau centrala care se stricase.

Pentru mine, Ziua Eroilor e pentru acele femei din Italia, Spania sau Marea Britanie care, atunci când luau salariul, cumpărau haine, dulciuri, șosete, bocanci de iarnă, mănuși, detergenți, balsam de rufe, le împachetau pe toate într-o cutie mare, o legau bine bine cu bandă scotch și o trimiteau acasă, prin microbuzele Atlasib. Nici nu ajungea bine coletul și sunau să întrebe, mamă, îți vin bocancii, îți place tricoul, vezi că ți-am cumpărat și o haină de iarnă, să-mi spui dacă-ți vine, te iubesc, să te ții de școală, măi mamă, să te ții de școală. Să te ții de școală, dragul mamii…

Pentru mine, Ziua Eroilor e pentru acele femei care au suportat ani de zile umilințe, înjurături, concedieri, abuzuri din partea unora dintre cei care s-au folosit de munca lor în străinătate și nu au abandonat. Nu s-au dat bătute. Și-au șters lacrimile și au mers mai departe. Pentru că aveau de trimis acasă dulciuri, șosete, bocanci de iarnă, mănuși, detergenți…

Astăzi, Ziua Eroilor, este și ziua lor. Dacă avem ceva bun în România de astăzi, li se datorează.

Le mulțumesc cu recunoștință.”

Marcel Bartic, 10 iunie 2021 · 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s