PiuCulture: Copiii cu parinti la munca in strainatate: Vasilica și primul recurs la CEDO

„Am ajuns la Palermo în 2005 și am stat muta timp de 2 luni”, spune Vasilica: „singurul lucru pe care il puteam spune în italiană era: bună dimineața, doamnă – da, doamnă; apoi, datorita cartilor care se aflau într-una din casele în care am lucrat, am învățat limba italiană. Apoi am mers să lucrez ca îngrijitor la Milano și am stat acolo 9 ani”. 

„Cu mine au sosit în Italia alte femei care, din România, au venit să caute de lucru: pentru orice dificultate apelam la ele, ele au fost punctul meu de referință. Acasă mi-am lăsat cei doi copii, Adrian și Alexandru, care aveau 11 și 9 ani: pentru unii copii nu a fost ușor să înțeleagă de ce mama lor nu s-a întors, in zece ani i-am văzut doar o dată pe an„.

Am plecat singura, sărăcia m-a împins să o fac”. 
„Nu aș fi putut să-mi aduc copiii cu mine: trebuiau să meargă la școală, să aibă un loc unde să doarmă, cineva care să aibă grijă de ei în timp ce lucram și în Italia nu-mi permiteam”.

Orfani albi: dificultățile întoarcerii

„Fiul meu Alexandru mi-a cerut să mă întorc: termina școala, trebuia să dea examene și mi-a spus -„Mamă, întoarce-te pentru că am nevoie de tine”. Acestea erau cuvintele pe care le așteptam”, dezvăluie Vasilica fără să ascundă emoția legată de amintirea acelor momente. 

Revenirea la traiul în România a fost dificilă. Mă chinuiam să ies din casa, nu vorbeam cu nimeni, vedeam că totul se schimbase, chiar și copiii mei. Cu toate acestea, familia a fost întotdeauna cel mai important lucru pentru mine, așa că am făcut totul pentru a rezolva lucrurile: am primit ajutor”. 

„A vorbi despre acea perioadă încă doare și întreaga familie poartă semnele acestei distanțe, dar această suferință nu este doar a noastră”, continuă Vasilica: alte familii trebuie să se despartă în continuare și problemele din trecut rămân aceleași. 

„Am plecat în Italia în urmă cu șaisprezece ani, dar nimic nu s-a schimbat față de astăzi: continuăm să lucrăm ilegal, lipsesc psihologii și asistenții sociali care să aibă grijă de sănătatea copiilor care rămân în România. Din toate aceste motive am decis să fac apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ”.

Orfani albi: încălcarea drepturilor omului

Nu se știu prea multe despre aceste evenimente și prea adesea acestea sunt știri care trec neobservate. A vorbi despre vicisitudinile Vasilicai, doar una dintre numeroasele povești ale familiilor marcate de migrații pentru muncă, înseamnă a da voce invizibililor, celor care nu-și văd drepturile protejate.

Avocatele Angela Maria Bitonti  și Sonia Sommacal au acceptat apărarea Vasilicai Baciu și au sesizat Curtea de la Strasbourg, considerând că istoria, mulțumită, de asemenea, difuzarii in mass-media și sprijinului în colectarea de date datorate Silviei Dumitrache, poate avea efecte extraordinare.

Statele, în ultimii ani, au fost complet dezinteresate în adoptarea unor politici sociale specifice în sprijinul acestor familii fragile, fiind interesați în schimb, atat țările de plecare, cat și țările de sosire, numai de economia fenomenului. Femeile neprotejate sunt obligate să migreze din cauza lipsei ofertei de locuri muncă cu salarii decente și a posibilității de întreținere, această stare de nevoie și disperare accentuează încălcarea drepturilor omului, asupra lor și asupra minorilor lăsați acasă.

Procentele de copii rămași în urmă, așa cum au fost copiii  Vasilicai, sunt alarmante. Așa-numiții „orfani albi”, încredințați în grija bunicilor sau a taților adesea absenți, sunt tentati să renunțe la școală, suferă de depresie și deseori trauma psihologica ii duce spre gesturi extreme. 
În România, țara de origine a Vasilicai, se estimează că 75% dintre copii se confruntă cu această afecțiune, însă fenomenul nu se limitează doar la realitatea Romaniei. 

Orfani albi: un prim pas spre recunoaștere

Recomandarea din 2366, a APCE, 19 martie 2021, a relevat existența problemei și reprezinta un pas important care pune reflectorul pe acest subiect. Accelerarea procesului este esențială în această etapă, în ciuda faptului că lipsește o dorință autentică de deliberare și înțelegere între națiuni. Nu este ușor ca diferite jurisdicții să discute între ele la același nivel, dar din momentul în care începe un dialog pe un subiect, soluția poate fi găsită.

Orfani albi: recursul la Curtea de la Strasbourg

În recurs, avocații au convenit asupra Italiei și României, țările implicate în povestea Vasilicai, si au denuntat încălcarea articolului 8 și a articolului 14 din CEDO , ridicând problema pentru prima dată atât la nivel național, cât și la nivel european.

„Interesul nu este de a obține o sentință financiară de la stat, ci o sentință care obligă statele să se doteze cu instrumente adecvate de reglementare pentru a evita aceste încălcări, speranța este că Curtea poate emite o hotărâre exemplară, o „sentință pilot” capabila să ghideze politicile acestor țări”.

Există totuși încredere că, chiar înainte de hotărârea de la Strasbourg, poate ajunge o lege națională, este important să ne amintim că Curtea de la Strasbourg nu va putea institui singură o regulă ad hoc, dar poate  forța statul să legifereze„, pentru a concentra atenția asupra acestui punct, nu s-a făcut nicio cerere de despăgubire față de state, de asemenea, pentru că este imposibil de cuantificat suferința unui minor, dar Curții i s-a cerut să recunoască încălcarea drepturilor și să oblige statele să intervină asupra vidului de reglementare care le-a permis avocaților să sesizeze Curtea prin un apel direct.

Atragerea atenției asupra problemei este extrem de importantă pentru a menține dezbaterea vie și proactivă nu numai în Italia, ci în întreaga comunitate europeană, „ceea ce lipsește la bază este dialogul între diferite jurisdicții, iar acest lucru depinde și de sensibilizarea și tocmai o hotărâre care valorifică ceea ce vrei să obții în sensibilitatea legislativă ”.

Acesta este obiectivul avocatelor Angela Maria Bitonti și Sonia Sommacal, și al activiștilor precum Silvia Dumitrache, care luptă în fiecare zi pentru a proteja drepturile femeilor precum Vasilica: să facă auzită vocea celor care trăiesc această realitate și să solicite un posibil dreptate .

Valeria Frascaro și Elisa Galli (29 iunie 2021) @Piuculture

Orfani bianchi: Vasilica e il primo ricorso alla Corte Edu

https://www.facebook.com/plugins/like.php?href=https://www.piuculture.it/2021/06/orfani-bianchi-vasilica-e-il-primo-ricorso-alla-corte-edu/&layout=button_count&show_faces=false&width=105&action=like&colorscheme=light&height=21

“Sono arrivata a Palermo nel 2005 e sono stata muta per 2 mesi”, racconta Vasilica: “l’unica cosa che sapevo dire in italiano era – buongiorno signora – sì, signora; poi, attraverso i libri che c’erano in una delle case in cui ho lavorato, ho imparato l’italiano. Dopo sono andata a lavorare come badante a Milano e lì sono rimasta per 9 anni”. “Con me sono arrivate in Italia altre donne che, dalla Romania, venivano a cercare lavoro: per qualsiasi difficoltà mi rivolgevo a loro, sono state il mio punto di riferimento. A casa lasciavo i miei due figli, Adrian e Alessandro, che avevano 11 e 9 anni: per dei bambini non era facile capire perché la mamma non tornasse, ma per dieci anni li ho visti solo una volta all’anno”.

Sono partita da sola ed è stata la povertà che mi ha spinta a farlo”. “Non avrei potuto portare i miei figli con me: dovevano andare a scuola, avere un posto per dormire, qualcuno che si occupasse di loro mentre lavoravo e in Italia non potevo permettermelo”.

Orfani bianchi: le difficoltà del ritorno

“È stato mio figlio Alessandro a chiedermi di tornare: stava finendo la scuola, doveva sostenere degli esami e mi ha detto – “mamma, torna perché ho bisogno di te”. Erano le parole che aspettavo”, rivela Vasilica senza nascondere la commozione legata al ricordo di quei momenti. “Tornare a vivere in Romania è stato difficile. Facevo fatica ad uscire, non parlavo con nessuno, vedevo che tutto era cambiato, anche i miei figli. La famiglia, però, è sempre stata la cosa più importante per me, quindi ho fatto di tutto per sistemare le cose: mi sono fatta aiutare”. “Parlare di quel periodo fa ancora male e tutta la famiglia porta i segni di quella lontananza, ma questa sofferenza non è solo la nostra”, prosegue Vasilica: altre famiglie continuano a doversi separare e i problemi del passato rimangono gli stessi. “Io sono partita per l’Italia sedici anni fa, ma rispetto ad oggi non è cambiato niente: si continua a lavorare in nero, mancano psicologi ed assistenti sociali che si preoccupino della salute dei bambini che rimangono in Romania. Per tutti questi motivi ho deciso di fare ricorso alla Corte Europea dei diritti dell’uomo”.

Orfani bianchi: violazione dei diritti umani

Attesa del ritorno (foto da Pixabay)

Di queste vicende non si sa molto e troppo spesso sono notizie che passano in sordina. Parlare della vicissitudine di Vasilica, soltanto una delle tantissime storie di famiglie segnate dalle migrazioni per lavoro, è rendere manifesta la necessità di dar voce agli invisibili, a chi non vede tutelati i propri diritti.

Le avvocate Angela Maria Bitonti del foro di Matera e Sonia Sommacal del foro di Belluno hanno accettato la difesa della Baciu e hanno portato la questione dinanzi alla Corte di Strasburgo, ritenendo che la sua storia, grazie anche alla diffusione mediatica e al sostegno nella raccolta dei dati di Silvia Dumitrache, possa avere degli effetti di portata straordinaria.

Gli Stati, in questi anni, si sono completamente disinteressati di adottare politiche sociali specifiche a sostegno di queste famiglie fragili, essendo interessati invece, da entrambe le parti, quindi i paesi di partenza e i paesi di arrivo, soltanto all’economia del fenomeno. Le donne, senza tutele, sono costrette a migrare a causa della mancanza di lavoro e della possibilità di sostentamento, questo stato di necessità e di disperazione accentua la violazione dei diritti umani, su di loro e sui minori lasciati a casa.

Le percentuali di minori left behind, come sono stati costretti ad essere i figli di Vasilica, è allarmante. I cosiddetti “orfani bianchi”, affidati alle cure di anziani genitori o di padri spesso assenti sono portati ad abbandonare la scuola, soffrono di depressione e sovente vivono condizioni psicologiche così provanti da tentare il suicidio. In Romania, paese di origine di Vasilica, è stimato che il 75% dei bambini vive questa condizione, ma il fenomeno non è solo circoscritto alla popolazione romena ma ad un esteso numero di realtà che non tutela né i minori né le madri lavoratrici migranti.

Orfani bianchi: un primo passo verso il riconoscimento

La raccomandazione 2366, espressa dalla Corte il 19 marzo 2021, ha evidenziato la sussistenza del problema e rappresenta un passo fondamentale nel porre l’attenzione sull’argomento, tuttavia dal focalizzare il punto alla risoluzione il passo non è breve mentre ciò che è essenziale è proprio la tempistica. Velocizzare il processo è essenziale in questa fase nonostante manchi alla base una vera e propria volontà di deliberazione e di intesa tra le Nazioni. Non è semplice far colloquiare su uno stesso piano giurisdizioni diverse, ma dal momento in cui si inizia un dialogo su un argomento la soluzione è possibile trovarla.

Orfani bianchi: il ricorso alla Corte di Strasburgo

Nel ricorso, le avvocate hanno convenuto l’Italia e la Romania, i paesi coinvolti nella storia di Vasilica, hanno lamentato la violazione dell’articolo 8 e dell’articolo 14 della CEDU, sollevando per la prima volta la questione sia a livello nazionale che a livello europeo.

“L’interesse non è quello di ottenere una condanna pecuniaria dello Stato, bensì una sentenza che obblighi gli Stati a dotarsi di strumenti normativi idonei ad evitare queste violazioni, la speranza è che la Corte possa emettere un giudizio esemplare, una “sentenza pilota” atta ad indirizzare le politiche di questi paesi”.C’è fiducia, tuttavia, che prima ancora della sentenza di Strasburgo, possa arrivare una legge nazionale, è importante infatti ricordare che la Corte di Strasburgo non potrà di per sé stabilire una norma ad hoc, ma potrà obbligare lo stato a legiferare”, per porre l’attenzione proprio su questo punto non è stata fatta nessuna richiesta risarcitoria nei confronti degli Stati, anche perché quantificare la sofferenza di un minore è impossibile, ma è stato chiesto alla Corte di riconoscere la violazione dei diritti e di vincolare gli Stati ad intervenire sul vuoto normativo che ha consentito alle avvocate di adire la Corte mediante un ricorso diretto.

Sollevare l’attenzione sul tema è estremamente importante per tenere il dibattito vivo e propositivo non solo in Italia ma in tutta la comunità europea, “quello che manca alla base è il colloquio tra giurisdizioni diverse, e questo dipende anche dalla sensibilizzazione, ed è proprio una pronuncia che faccia leva sulla sensibilità legislativa ciò che si vuole ottenere”.

Questo l’obiettivo delle avvocate Angela Maria Bitonti e Sonia Sommacal, e di attiviste come Silvia Dumitrache, che lottano quotidianamente per tutelare i diritti di donne come Vasilica: far sentire la voce di chi questa realtà la vive e chiedere una giustizia possibile.

Valeria Frascaro e Elisa Galli
(29 giugno 2021)

Leggi anche:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s