ROMÂNIA-ITALIA: Când a pleca devine egal cu a deveni sclav @VoxEurop

Averea fermierilor din Ragusa s-a construit în mare parte prin munca în sclavie a sute şi sute de femei din România. Această stare de fapt a fost făcută cunoscută deputaţilor din Parlamentul European, care cer insistent Comisiei Europene să intervină. Iulia Badea Guéritée for VoxEurop

Mă previne: „sper că aveţi ceva mai mult timp pentru a asculta” povestea celor întâmplate în ultimii 11 ani în Italia, stat membru al Uniunii Europene. La final, cer voie să închid telefonul : auzisem nu o poveste de groază, ci cotidianul multor românce emigrate. Sclavia încă există. E cu atât mai teribilă când este, de multe ori, acceptată.

„Totul începe în ţară”, povesteşte Silvia Dumitrache, preşedinta Asociaţiei Femeilor Românce din Italia (A.D.R.I., Associazone Donne Romene in Italia).,”într-una din zonele cele mai defavorizate din România, Botoşani, de unde au început să plece în 2007, şi continuă încă şi azi, femei la cules de roşii în Italia, în Ragusa. Pleacă adeseori fără să ştie la ce se duc, şi ce este trist este că şi dacă vreuna dintre ele reuşeşte să scape din infernul de acolo, tot se întoarce, obligată cumva de spirala datoriilor, de vecinii care împrumută şi care, uneori, incită la plecare”.

Şirul povestirii continuă, din ce în ce mai terifiant, parcă rupt din romanele cu sclavi. Scandalul nu este nou, reapare periodic, se umflă asemeni unui balon de săpun, au loc razii, vizite, şi uneori, crâmpeie de speranţă.

Povestea sordidă din uşa Europei

Ingredientele poveştii sordide din chiar uşa noastră? Din Sicilia? O banală afacere cu roşii din Ragusa, dar care a devenit în timp nu doar cel mai mare export italian de roşii din Europa, ci şi afacerea urâtă a Europei.

La început a fost aderarea României la UE, în 2007. Şi valul masiv de forţă de muncă ajuns pe pieţele din Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie. Femei plecate să lucreze dar care odată ajunse în Ragusa sunt obligate să accepte serviciile sexuale cerute de patroni, în schimbul păstrării locului de muncă. «Forţa de muncă venită din România era mai maleabilă, mai dispusă la compromisuri», explică astfel Silvia Dumitrache. «Femeile românce sunt deja ţinute ca în sclavie de bărbaţii lor, sunt bătute…. Multe dintre ele pleacă pentru a scăpa de violenţa la care sunt supuse. Chiar exploatate astfel, ele îşi spun că aici măcar câştigă un ban. Mai e un aspect: în acest tip de job, acceptând favorurile sexuale ale patronilor, au posibilitatea de a-şi ţine copiii aproape, în timp ce ca badante [îngrijitoare de pensionari] nu au această facilitate». Dar munca în condiţii de pază strictă a plantaţiilor? Anii în care doar un observator atent şi-ar fi putut pune întrebări legate de numărul anormal de mare de avorturi înregistrate la spitalul din Vittoria…?

Au urmat apoi articolele publicate de presa italiană, mai întâi, şi apoi de The Guardian. Apariţia, în fine, a unui volum intitulat Voi li chiamati clandestini; faptele observate de asociaţia italiană Proxima. Sunt la curent poliţia, procuratura, dar fără prea mari rezultate, căci resursele acestor instituţii sunt reduse. A fost nevoie, culmea, povesteşte doamna Dumitrache, de protestele unor patroni nemulţumiţi că pe piaţa internaţională produsele etichetate Ragusa erau boicotate din cauza scandalului iscat. «Presiunile lor, concretizate la nivelul unui lobby european, au mişcat lucrurile. De abia atunci au început, şi în detrimentul mafiei care controlează de fapt această stare de fapt, arestările. Însă nu e suficient».

Evenimentele, puse iar şi iar în lumină de presa europeană, au mobilizat opinia publică internaţională, şi, mai ales, instituţiile europene. Intr-un fel, era cazul, căci legislaţie europeană există în domeniu, însă ea nu este suficient aplicată.

Citeste mai mult @Vox Europ 5 mai 2018

Articol publicat si in limba italiana 15/05/2018

Le “schiave” romene dietro ai pomodori di Ragusa @Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa 

Nelle campagne della Sicilia vi sono centinaia di donne emigrate dalla Romania per lavoro e ridotte in una sorta di „schiavitù” contemporanea. La vicenda è approdata al Parlamento europeo, dove diversi deputati vogliono spingere l’Ue a intervenire

15/05/2018 –  Iulia Badea Guéritée

(Pubblicato originariamente da VoxEurop  il 5 maggio 2018)

Silvia Dumitrache mi mette in guardia: “Spero che lei abbia un bel po’ di tempo per ascoltare” la storia di quello che è successo negli ultimi undici anni in Italia, paese membro dell’Unione europea.

Alla fine chiedo il permesso di abbassare il telefono: avevo ascoltato non una storia da incubo, ma la quotidianità di molte donne romene emigrate. La schiavitù esiste ancora. Ed è tanto più terribile in quanto, molto spesso, è accettata.

“Tutto comincia in Romania”, racconta Dumitrache, presidente dell’Associazione delle donne romene in Italia” (Adri), “a Botosani, in una delle zone più arretrate del paese, da dove le donne hanno cominciato a emigrare nel 2007. L’esodo non si è mai interrotto. Vanno a raccogliere i pomodori in Italia, a Ragusa. E spesso partono senza sapere a cosa vanno incontro. Quello che è più triste è che anche quando qualcuna di loro riesce a scappare da quell’inferno, finisce sempre per tornarci, obbligata in qualche modo dalla spirale dei debiti, dai vicini a cui ha chiesto un prestito, e che la spingono a partire di nuovo per riavere i loro soldi”.

Il filo del racconto si dipana, sempre più terrificante, come se fosse tratto dai vecchi romanzi che parlano di schiavi. Lo scandalo non è nuovo, riemerge periodicamente e si gonfia come una bolla di sapone. Ci sono le retate della polizia, le visite delle autorità, e a volte si intravede qualche barlume di speranza.

Un sordida vicenda alle porte dell’Europa

Gli ingredienti di questa brutta storia proprio davanti alla nostra porta? In Sicilia? Il banale affare della produzione dei pomodori a Ragusa, che con il tempo è diventata la più grande esportatrice di pomodori italiani in Europa, è anche una delle più sordide vicende del nostro continente.

All’inizio c’è stata l’adesione della Romania all’Unione europea, nel 2007. E un’ondata massiccia di forza lavoro è arrivata sui mercati d’Italia, Spagna, Francia e Gran Bretagna. Donne partite per lavorare, ma che una volta arrivate a Ragusa vengono obbligate a prestare servizi sessuali ai padroni per poter conservare il proprio posto di lavoro. “La forza lavoro che arrivava dalla Romania era più la accomodante, la più disposta ad accettare compromessi”, spiega Silvia Dumitrache.

“Le donne romene sono già tenute in una sorta di stato di schiavitù dai loro uomini, vengono picchiate… Molte di loro se ne vanno dalla Romania proprio per sfuggire a queste violenze. Raccontano che, anche se sono sfruttate, almeno in Italia guadagnano qualche soldo. Poi c’è un altro aspetto: in questo tipo di lavoro, se accettano le richieste di favori sessuali da parte dei padroni, possono tenersi vicini i figli, mentre se dovessero fare le badanti non sarebbe possibile”. Ma il lavoro nei campi, sotto la soffocante sorveglianza dei padroni? E gli anni in cui un osservatore attento avrebbe potuto farsi delle domande sul numero abnorme di aborti compiuti all’ospedale di Vittoria?

Poi sono arrivati gli articoli. Prima pubblicati sulla stampa italiana, poi dal Guardian. È uscito un libro, Voi li chiamate clandestini  , e i fatti sono stati raccontati dall’ong italiana Proxima.

Di questa storia sono al corrente sia la polizia sia la procura, ma senza grandi risultati, perché in Italia le risorse di queste istituzioni sono piuttosto ridotte. Come racconta Silvia Dumitrache, per sollevare il problema c’è stato bisogno – per ironia della sorte – delle proteste di alcuni padroni, preoccupati perché sul mercato internazionale i prodotti etichettati Ragusa venivano boicottati a causa dallo scandalo scoppiato. “Le loro pressioni, che si sono concretizzate in un opera di lobbismo a livello europeo, hanno smosso le cose. Da allora sono cominciati gli arresti, a danno della mafia, che di fatto controlla questa situazione. Ma non basta ancora”.

Gli eventi, finiti più volte sotto i riflettori dei mezzi d’informazione europei, hanno catturato l’attenzione dell’opinione pubblica internazionale e, soprattutto, delle istituzioni europee. In qualche modo era prevedibile, dato che la legislazione in questo settore esiste ma non è sufficientemente applicata.

Leggi di più @Osservatorio Balcani e Caucaso Transeuropa